#GoGrindi, dar nu prea mult

Asa ma distreaza sa vad cu cata usurinta murim de grija altuia, de nu mai pot. Altul respectiv, de data asta s-a nimerit sa fie, fatalitate, taman baiatul ala caruia ii strigam demisia sub fereastra, cu cateva luni in urma. Lumea nu pare nici macar vag inoportunata de ironia delicioasa a situatiei. Sigur, de acord, asta micu’ a virat brusc si a schimbat tabara, adevarat si asta, dar sa stiti ca nu s-a dat de 3 ori peste cap si s-a transformat in alta persoana. E tot al lor, nu va mai faceti atatea griji, nu sariti cu bronzul de statuie si nu ii duceti ceai (cu gheata de data asta) la palat.

Singurul beneficiu real e ca se strange temporar latul in jurul hamsterului si ca e fun de urmarit cum se musca intre ei. Cum ziceam la un moment dat, singura noastra sansa de a scapa vreodata de ciuma rosie e fix ce se intampla acum: sa ii lasam sa se manance intre ei, pana se decimeaza de tot, close to extinctie. Altfel nu ai cum cu astia, pur si simplu nu e realizabil. Poporul roman ii va vota intru eternitate indiferent ce ar face, asta s-a demonstrat deja stiintific. Efectiv, nu exista nimic ce ar putea astia sa faca pentru a nu mai fi votati. Nu exista, si gata! Asa ca, paradoxal sau nu, tot la ei sta speranta. Pesede pesedistus lupus, sau asa ceva.

Si ma mai distreaza ceva, ca tot a reaparut si pontacul pe firmament, din sertarul unde statea. Nu am cum zilele astea sa nu imi amintesc cu drag (si pofta) cum astepta pontacul alegerile prezidentiale cu popcorn. Ei, uite, pontica draga, si eu acuma tot cu popcorn ma uit la voi, sa stii! Pofta buna tuturor!