O vizita la hingheri

In timp ce eram plecati in concediu vara asta, soricarita blocului a fost pescuita de hingheri.
Pe drum inapoi spre casa, ne tot gandeam la cat de tare o sa se bucure ca ne vede, la intoarcere. Ea chitaia de emotie si cand veneam seara de la munca campului, dar dupa aproape 2 saptamani, imi imaginam un fluviu de bucurie. Si nu era acolo. A doua zi, am tot asteptat-o si cautat-o. Deja era dubios. Am intrebat pe toata lumea, din bloc, de la alte blocuri, de la curtile din jur. Am primit raspunsuri contradictorii, unii habar nu aveau nimic, altii se jurau ca au vazut-o in ziua cutare, la ora cutare. De fapt, nimeni nu fusese suficient de atent sa stie cand fusese „acasa” ultima oara. Si nimeni nu stia (sau se facea ca nu stie) ca fusese luata de hingheri.
A doua zi deja nu mai ramasese loc de speranta, era clar ca sunt 2 variante, ori hingherii, ori vreun simpatic a luat-o cu masina si a dus-o undeva de unde sa nu se poata intoarce. In situatia asta, se vede treaba, hingherii erau varianta optimista.

Si pentru ca nu stiam cum se procedeaza, nu am fost niciodata in situatia asta si imi propusesem sa nu calc vreodata pe la vreun lagar al lor, nu stiam nici ca hingherii s-au modernizat in 2.0 si sunt activi si pe Facebook. Dupa o vizita degeaba pana la adapostul Pallady, am aflat si noi cum se face: se iau la rand paginile de Facebook ale celor 3 adaposturi publice din Bucuresti (sunt si altele, private, dar hingherii nu duc acolo). Adica astea: Pallady, Bragadiru si Mihailesti. Treaba buna si transparenta pe care o fac ei acum este ca fac albume cu poze individuale cu fiecare caine capturat. In general, e ziua si albumul. Prima poza din album e cu tabelul cu adrese de unde au capturat in ziua respectiva, asa ca nu trebuie sa luati la rand toate pozele. Unde vedeti adresa care va intereseaza, continuati sa deschideti pozele pana ajungeti la catelul pe care il cautati. E mult mai simplu si usor si nu trebuie sa luati la picior adaposturile, mai ales ca sunt si departe rau. Asta mica de exemplu era la Mihailesti, care e in jud. Giurgiu, btw.
Cand ajungi, te preia cineva sa te duca la boxa unde e tinut, ca sa il vezi si sa te asiguri ca e cine trebuie. Apoi te duci inapoi la zona de birouri si faci contractul de adoptie, dureaza doar cateva minute. Dar atentie, e nevoie de: copie buletin, adeverinta de venit (hingherii vor sa fie siguri ca aveti din ce hrani catelul, sa nu il lasati sa moara de foame, ca ei) si o dovada ca aveti o locuinta, unde veti sta cu totii. Deci, veniti pregatiti cu toate astea si nu o sa dureze mult. Decat daca nu e cumva coada la adoptii, ceea ce ma indoiesc profund.

Si daca tot veni vorba de adoptie, nu cred ca mai e nevoie sa spun cati catei buni, frumosi si sanatosi asteapta sa fie luati de acolo, pana nu e prea tarziu. Sunt gratis, si daca va doriti musai catel de rasa, atunci sa stiti ca sunt o multime. In general, cei de rasa (inclusiv pui), sunt dusi mai ales la Bragadiru, deci puteti incepe acolo cautarile, daca va doriti ceva anume. Adoptati, nu cumparati, dar mai ales, NU ABANDONATI. Asta ca tot vine iar craciunul si pana la paste va plictisiti deja de catelul luat din vitrina si-l duceti de lesa la adapost.

Cam asta cu hingherii in era social media. Am zis ca poate ajuta pe cineva informatiile astea, eu nu am stiut, dar am aflat intre timp si trebuie sa recunosc ca e un lucru bun.

P.S.: Catelusa e bine, adoptata legal, microcipata (tot de hingheri), inregistrata in RECS si tot ce trebuie, motaie pe salteluta ei in timp ce eu scriu postul asta.

La oas(t)e!

Acum ca a trecut si valul de anul asta de la moaste, observam o crestere a numarului de perechi de coate si genunchi care s-au perindat inspre oasele celelalte. Tot cu ocazia asta am aflat si principalul afluent al acestui fluviu de doritori: dom’ Pandele de la Voluntari city. Adica sotu’ lu’ duamna Firea, o alta mare crestina a neamului. Dom’ Pandele, pare-se, a trimis nu mai putin de 150 de autocare la oase. 150 de autocare pline, fratilor. Pe modelul, cine doreste, cine pofteste, te inscrii pe lista si primesti excursie gratis, intru slava lu’ dom’ primar. Si ma rog, o puteti trece si pe duamna pe acatist. Ala de vii, se intelege. Zice lumea ca oricum asa face de ani de zile, nu e prima oara. Se pare ca la Voluntari se goleste urbea cand e de mers la oase. Ma rog, e doar un detaliu, nu importa pana la urma asa de mult in economia generala daca e vorba de ceva repetitiv.

Dar atunci oare ce a generat cresterea numarului de vizitatori unici la acest eveniment? Pentru ca se pare ca anul asta au fost si mai multi decat anii trecuti. Unii oameni, care tin mortis (sic!) sa demonstreze forta credintei, au pus-o pe seama faptului ca in ciuda presiunilor permanente la care sunt supusi supusii dinspre pacatosi, atei, lgbt-isti si alti afurisiti, binili invinge!
Asta si in contextul in care cu putina vreme in urma, aparuse un rezultat al unui sondaj care zicea ca pentru prima oara nu mai e biserica pe primul loc in topul institutiilor in care are populatia Romaniei maxima incredere. Ei bine, asta oricum era valabil doar pentru cei care nu au absolvit facultatea de comunicare. Fiindca astia stiau demult, inca din studentie, ca biserica nu fusese nici pana acum pe primul loc. In realitate, in panelul ala iesea mereu armata pe primul loc, dar au modificat rezultatele, ca sa nu se sperie vecinii ca suntem stat militarizat sau ceva. Asa ca, ghinion, cum ar spune un clasic. Argumentul asta pica din start.

Stiti care cred eu ca este de fapt motivul cresterii cozii? Simplu. Toamna asta se face primul an de guvernare marca #leaveyou. Si rezultatul se vede cu ochiul liber, disperarea impinge oamenii la coada. #parereamea, vorba altui clasic.

Atentie la drone

Pe strazi, pe trotuare, chiar si pe sosele, in statiile de metrou, in fine, cam peste tot, suntem asaltati de o armata de drone. Trebuie sa fii foarte atent sa nu te ciocnesti cu vreuna, fiindca desi sunt drone, stau foarte prost la controlul directiei, zici ca nu le piloteaza nici dracu. Aparent, sunt o masa informa de siluete umanoide care se deplaseaza in pozitie usor aplecata spre inainte, cu mainile (sau o singura mana) in fata, in care tin un telefon, purtatorul de inteligenta din cadrul ansamblului. Daca ai rabdare sa te uiti mai atent, constati ca sunt de toate varstele, formele si marimile, nici macar nu poti sa bagi clasicul cu tineretul din ziua de azi. Insa de cele mai multe ori, atentia oricum se concentreaza pe evitarea impactului frontal iminent si incercarea de a gasi diferentele devine un efort inutil. Plus, mai e si evitarea repetarii acelorasi injuraturi, la urma urmei suntem in era in care creativitatea face diferenta.

Problema nu e nici cand sunt unul, doi, trei, unul dupa altul. Atunci zici ca ai avut doar ghinion sa dai de 3 consecutivi. Asta e. Problema e cand te uiti un pic in fata ta si constati ca spre tine se indreapta, in corpore, proaspat evadati din metrou, DOAR drone cu capetele in telefon. Arata ca un mic detasament de drone. Atunci te decizi ca nu ai mai chef sa incerci sa le ocolesti si speri doar ca damageul produs sa ii bage in service pentru o vreme si sa ii mai imputineze. Si nici efortul injuraturilor nu se mai justifica. Injuraturile juicy, creative, neasteptate le pastrezi pentru unii care merita, dom’le, care reusesc sa te surprinda in tampenia lor. Or la drone nu e cazul.

Draga Lari…

Inca sunt socata, nu pot sa cred ca ceea ce se intampla poate fi adevarat. Nu cred ca e cu putinta sa existe atata ghinion pe lumea asta, care sa urmareasca mai obsesiv ca un stalker o singura persoana. Si ce persoana si-a ales! Era momentul tau maxim, draga Lari, asa simteam, eram convinsa, dar nu am pus-o niciodata in cuvinte, parca mi-era teama sa nu cobesc. Uite ca nu a folosit la nimic superstitia asta de 2 lei.
Am senzatia ca e un fel de cosmar, stiu ca parerile de rau si incurajarile de pe margine nu folosesc la nimic (sau poate folosesc la ceva, dar muult prea putin), e un moment in care simt ca daca as fi in locul tau, m-as duce in audienta la dumnezeu, arsenie, buddha si cine o mai fi acasa, sa-i trag un cap in gura pentru treaba asta. De ce se intampla lucruri oribile celor mai buni oameni? Asta ne intrebam ca prostii de fiecare data cand rahatul ajunge la ventilator. Nimeni nu va raspunde la intrebarea asta, vreodata.

La ghinionul proverbial deja se adauga mizeriile organizatorice de toata jena, cu aparatura la misto (la un mondial la Montreal, da? Nu era la Mizil la intrecerea intre blocuri), cu probleme grave cu luminile, ca gimnastica s-a transformat in circ pentru populatie, cu victime live, ca la stirile de la ora 5, pentru mai mult succes la public. La ce vor folosi procesele care mai mult ca sigur vor urma, datul in judecata, daunele? Cine va plati sufletelul tau tandari, draga Lari? Cu ce bani sa acoperi asa ceva? Nu exista. Nici macar nu putem da vina doar pe ei, dar e infect ce s-a intamplat, la un asemenea nivel. De neconceput. Uite cum pata asta de rusine nu cred ca se va sterge prea curand din memoria colectiva. E un moment negru al sportului de performanta, cu ambii capi de afis ai eventului, Lari si Uchimura, accidentati sinistru.

Ma gandesc cu egoism ca am fost la un pas sa merg acolo live, mi-am dorit mult si chiar incepusem demersurile, gasisem si cazare la Montreal si tot. Pana la urma lucrurile s-au aranjat altfel si nu am putut sa mai merg, dar cred ca daca eram acolo plesnea fierea in mine. Si imi pare bine. Cum ziceam, egoism. Acum imi vine sa plang aici, acasa.

Draga Lari, daca e deja prea mult pentru tine, sa stii ca nimeni nu va indrazni sa te judece…nu trebuie sa fii puternica la nesfarsit pentru nimeni altcineva in afara de tine, si asta vei sti doar tu daca merita. Te iubim la fel de mult, orice ar fi.