Mi-a venit o idee!

Sa facem un mic exercitiu de imaginatie. Cum ar fi daca, sa zicem, comunitatea gay s-ar apuca sa stranga semnaturi pentru interzicerea dreptului de vot al homofobilor? Daca unora li se pare normal sa militeze impotriva unor drepturi, atunci sa vedem si reversul medaliei. Ne place? Nu? Pai de ce? Mi-a venit ideea asta la cafeaua de dimineata, cred ca asa ar fi mai usor de inteles ce nu e ok. Hai sa vedem cum e cand un grup de oameni se lupta cu scandal ca sa iti ia un drept pe care il credeam fundamental.

Pe mine inca ma uimeste logica de care dau dovada baietii si fetele care compara cerintele, ca pe mere cu pere, si tot nu pricep nici pocniti cu bata ce nu e in regula. Vasazica, lor li se pare normal ca ideea lor cu referendumul sa fie luata in serios pe motiv ca sunt multi (ah, Lapusneanu), iar ailalti nu trebuie bagati in seama ca nu au fost in stare sa se adune destui si sa puna de o petitie. Cred ca din cauza ca mai au si treaba in viata lor, ma rog. Dar nu asta e adevarata problema: unii cer limitarea unor drepturi, ale unor oameni (ca si astia ie oameni, totusi) pentru ca in lipsa de altceva, ii fute arde grija de ce fac altii. Tabara cealalta nu doar cere ceva strict pentru ei, fara sa ii intereseze catusi de putin ce fac altii, dar in fapt nu vor decat sa fie lasati in pace, la fel ca tot restul populatiei. Si asa sunt singurii care mai vor sa se casatoareasca, astia cu familiile lor traditionale in cativa ani estimez ca or sa se roage de gay sa se casatoareasca, sa nu dea faliment institutia casatoriei, cum ar veni.

Galceava inteleptului cu tehnocratii

Pana sa plece de la TVR, il urmaream foarte des pe Patraru si-mi placea de el, mi se parea destept, haios si direct. Plus foarte expresiv, un atu important, pe care nu multi il au. Dupa mutarea la Digi m-am mai uitat doar ocazional, fara motiv anume, pur si simplu asa se nimerea. Insa de cele cateva dati cand l-am mai urmarit, a reusit de fiecare data sa ma scoata din sarite. Ca parca prea ii pute tot in guvernul asta tehnocrat, dar am zis ca na, poate asa intelege omul sa fie jurnalist impartial. Desi are cam prea multa experienta pentru capcana asta.
Dar ceea ce mi-a pus capac si m-a determinat sa ma revars pe aici a fost alta tema repetitiva a lui, in ultima vreme. Problema lui este grija de romanii care nu mai au chef sa munceasca pe bani putini. Si o problema care a derivat de aici a fost cea cu ministrul muncii, un tip la fel de straight forward ca si Patraru de altfel, dar uite ca aceleasi calitati nu sunt foarte apreciate, cand apar la altii. De ce a ajuns acest om dusmanul poporului, reprezentat prin dl Patraru? Fiindca a spus voalat ca s-a cam saturat de sarmanii care refuza sa munceasca si o freaca la rece pe banii de asistenta sociala. Asa putini cati or fi, tot sunt mai buni decat niste bani munciti cinstit. Ca na, daca tot e sa castigi putin, mai bine sa fie pomana.

Pe de o parte, ministrul le zice un elegant mars, la munca, iar pe de alta parte, angajatorii se plang ca nu gasesc forta de munca nicicum. Si dl Patraru a luat de gulere cele 2 parti si le-a dat si cate un cap in gura, la pachet cu solutia castigatoare: dar vai, daca nu vrea Dorel sa munceasca pe salariu mic, dubleaza-i salariul. Dorel tot nu vrea sa se dea jos din pat? Tripleaza-l. Bravo, domnule, cum de nu s-or fi gandit tampitii astia? Ca nu suntem competitivi. Nu oferim conditii si salarii „ca afara”. O fi din cauza ca suntem aici, inautru, ma gandesc. Corect, da’ nici nu-l tinem cu forta pe Dorel aici, totusi. Asta e, Dorel n-are decat sa devina problema altui ministru, din alta tara, sa vedem cat tine. Iar noi poate reusim sa educam ceva refugiati, ma gandesc. Alta varianta nu vad, dincolo, desigur, de solutia bullet proof de mai sus.

Accountii, acesti ficati ai agentiilor

Se spune ca suntem haterite (ca na, suntem doar muieri, la noi in batatura). Om fi, stimati colegi, dar asta e numai pentru ca noi, accountii, suntem asa, ca niste ficati ai agentiei. La noi se varsa toata fierea, se aduna toata otrava, suntem ca un scut, mereu la datorie, care va protejeaza pe voi, dragi colegi, impotriva pericolului iminent de improscare. Noi colectam si depozitam toate raurile de feedback, de vorbe dulci, de razgandiri, de nelinisti metafizice deghizate in lucruri greu inteligibile. Toate astea se aduna, dupa cum stiti, la ficat. Adica la accounti. Ce ar fi agentia fara ficati? S-ar ingalbeni si s-ar usca (Si ar cadea, as putea adauga). Sigur, toata lumea crede ca s-ar descurca bine-mersi. Asta pentru ca inca nu au incercat sa traiasca fara ficat. Si ca sa citez un clasic in viata, cine spune ca ficatul nu doare, minte!

Protejati-va ficatul, care va protejeaza pe voi, tratati-l cu grija si dragoste suava, mai ales ca unii sigur veti avea nevoie candva si de un transplant. Sper doar sa nu aveti pretentia la mine, ca nu dau.

Centrul universului

– Hmm, asta? E banala! A dat verdictul, sec, domnisoara de la centrul foto (da, mai exista asa ceva), cand i-am inmanat o fotografie facuta de mine pe film acum niste ani, de pe care aveam nevoie de o reproducere.

Poza mea banala reprezinta o casa, casa in care am copilarit, care a fost centrul universului pentru 3 generatii in familia mea si casa aia care daca nu ar fi fost, nu s-ar fi povestit. Nu ar fi existat nu doar nenumarate amintiri, dar nici dorinta mea, transformata intre timp in obsesie, de a construi o casa. A fost centrul universului, iar cand centrul s-a dizolvat si s-a mutat, a fost nevoie de timp si de o pisica pentru a repune lucrurile pe cursul normal. A fost o casa, o curte, un cires imens, un liliac superb, o multime de trandafiri bulgaresti, un par, un visin…asta fara sa mai pun la socoteala catei, pisici, si mai ales, oamenii care au facut din locul ala centrul universului. Cred ca am ramas nitel fara replica atunci cand am fost instiintata ca centrul universului e un loc banal…dar pe urma mi-am dat seama ca sunt atatea universuri, fiecare cu cate un centru, incat nu are rost sa ma supere diplomatia domnisoarei. In fond, ar trebui de fapt sa ma bucur ca nu imi impart centrul si cu altii.

Acum, poza mea banala si-a gasit locul potrivit, zidita la temelia unei alte case, a unui alt inceput, pentru ca pur si simplu acolo e normal sa fie. Acolo era oricum, deja, la figurat, si acum este si la propriu.

Despre crapi, cu mai putina patima

Ma bag si eu in seama acum, la spartul, pardon, crapatul targului. Nu de alta, dar observ ca se pune insistent problema ca omul a postat din greseala, a incurcat contul personal cu cel al angajatorului. Adica, daca era pe contul lui postarea, era ok? Deci eu daca ii urez sa crape curand unui client al agentiei, la mine aici, in ograda, e ok? Asta asa, fara sa fiu jurnalist, clientul fara sa fie om politic etc. Zic asa, ca idee. Ca parca nu mi se pare taman bine, in nicio circumstanta, de altfel, nici macar intr-una din asta comerciala, fara alte implicatii si ramificatii, si fara persoane publice implicate. Si intreb pentru ca vad ca dl Tolontan e acuzat ca e spion si lingau si nu mai stiu cum, doar din cauza ca e angajat al lui Felix. Desi a ridicat doar niste aspecte de bun simt si mintea cocosului. Sa fim cat de cat corecti, totusi, ca daca simpatiile erau altele si iesea un #spersacrapiciolos, atunci instantaneu saream cu deontologia in sus.

Iar in ce priveste legalitatea masurii de concediere, asta e cu TOTUL SI CU TOTUL alta discutie, fratilor. Una intre angajat si angajator. Din ce inteleg, e student. Poate nici nu avea contract deloc, sau avea alta forma de colaborare. Iarasi, o discutie care ii priveste, separat. E adevarat, duse sunt vremurile cand un contract de munca se mototolea la fel de usor ca un cornet de seminte ramas gol, angajatii au si drepturi, totusi, si nu e asa simplu in ziua de azi sa dai pe cineva afara. Dar dincolo de aspectele juridice, modul in care hotnews si-a asumat imediat si a comunicat cu partile implicate era singurul corect. Hai sa mai vedem si dincolo de amuzamentul personal si dorintele deloc secrete pe care le impartasim. Noi le putem impartasi public, tipul nu avea luxul asta. Asta e, a invatat, nu trebuie nici sa ii ducem grija prea mult sau sa ne apucam de sportul preferat, petitia. Are cariera asigurata dupa faza asta, oricum.